O încercare

Nu am mai scris aici de multă vreme vreo poveste mai lungă de câteva rânduri sau mai uşor inteligibilă. Am încercat, într-un sfârșit, acum, pornind de la o idee mică-mică, năzărită într-o zi pe stradă, să scriu ceva. Nu am prea avut mult timp la dizpoziție ca să lucrez la ea și nici energie, nu mai pot de somn acum. Nu pot să o duc mai departe și să o termin. Nu că aș fi mulțumită de ce-am scris, dar îmi vine sa public totuși bucata scrisă până acum, poate și un rest mai apoi, în viitor - sau vreo altă formulă.
Poate.
Aş vrea să petrec lungi ore scriind.

*

Domnul Ota nu e un individ foarte original. Cândva, în tinerețe, lucrul acesta i se părea dureros. Petrecea zile lungi, ploioase, cu nasul lipit de ferestre, în timp ce picăturile cădeau zgomotos pe pervazurile lor de tablă și se prelingeau încet, șiruri-șiruri, pe sticla lor rece. În timp ce ochii îi priveau în stradă, reflectând în griul lor spălăcit pete mișcătoare, culorile trecătorilor și ale străzii, ale clădirilor de peste drum și ale mașinilor, domnul Ota gândea gânduri răsucite, încâlcite, întunecate, încercând astfel să își depășească în vreun fel condiția. Epocile lui ploioase au fost lungi, prelungite peste măsură de particularitățile climei temperat oceanice în care se născuse. În timp, însă, le-a uitat. Ele au rămas doar în umerii lui plecați în față, spre caldarâm, nasul coroiat și cumva turtit de la mijloc în jos, în ochii lui umbriți mai ales atunci când privește în gol, în vreo stație, așteptând un autobuz.

Domnul Ota s-a transformat apoi într-un individ de vârstă mijlocie prelung, îngroșat curios la mijloc, un fel de fus. Cravatele lui în dungi și pantalonii în carouri sunt deplin banale. Uneori, în zile reci de toamnă, poartă bretele, pe care obișnuiește să le plesnească peste burtă, plescăind sincron din buze, într-o manieră ce nu mai surprinde pe nimeni. Pantofii lui maro urmează întotdeauna liniile ultimei mode, spre propria-i liniște. Domnul Ota a dezvoltat de timpuriu o chelie și niște urechi clăpăuge și o unică particularitate, niște palme mari, terminate cu niște degete neobișnuit de lungi. Degetele i-au pecetluit, de altfel, soarta.