Îmi cad mereu ochii pe ceas la ore fixe, nimic de vorbit, nimic de discutat, tăceri și deconectare, depărtare, degetele pe taste, unghiile roase, universul în declin, muzică melancolică zguduind emoții și nimic, nimic de discutat, nimic de citit, rânduri goale, șterse cu o radieră, firmiturile măturate, suflate, ceva mai departe, uite, eu în adâncul meu sunt o fumătoare, una înrăită, am o voce joasă, tunătoare, și când vreau eu strivesc oameni, oameni ce tac, tac și nu mai spun nimic, cuprinși de stupoare, de teroare, risipiți pe podele, numărând crăpăturile din tavanul proaspăt vopsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu