Tragedie navală

Blazare-n tangaj, vântul în pupă, cadavre în cală, aliniate pe chilă.
Domnișoară, inutilă, gura ta încântătoare, tot cântând melodramatic pe faleze și în baruri. Tatuaje și veninuri, pe sub pielea maronie, dinții galbeni și o pipă, înșfăcând cu nesimțire pulpele de primadonă, tânguindu-se amarnic. Spume albe pe talazuri, ritmuri calde, orientale - oglindită luna plină în paiete risipite pe o rochie prea largă. Lumea calmă, liniștită, ocolită cu migală, o romanță prăfuită, copiată din arhive, tot rostită și rostită, cu o voce gravă, caldă. Știuci prăjite, sosuri grele, sticle pline și pahare - mititele, transparente, tot golite și golite în gâtlejuri nesfârșite, în adâncul mării negre. Pe o scenă mititică, scânduri lungi pe picioroange, o femeie mărunțică, legănându-se alene, ondulându-și părul roșu cu un deget, inelarul. Bate vântul peste diguri, pe nisip, încolăcită, domnișoara, inutilă, tot tăcând, melodramatic, despre mare, despre valuri - și pe mare, la o milă, nava mare, purtătoare de cadavre și de silă.