Am aflat în seara asta că mama ar fi vrut să îmi dea alt nume - Călina. Mă numesc însă Alina pentru că așa a vrut un naș pe care nici nu-l cunosc și Cecilia pentru că așa a vrut tata - Cecilia e numele mamei.
N-a putut mama să-și numească fetele cum ar fi vrut - pe sor-mea ar fi trebuit să o cheme Miruna. Sor-mea a aflat asta la 36 de ani, în ziua când i-a spus mamei cum ar vrea să își numească copila nenăscută - Miruna.
Călina o chema pe străbunica, pe bunica mamei, țărancă dintr-un sat de răzeși, de țărani liberi din Bucovina de nord. Povestea străbunicilor mei din Bucovina ocupată e una foarte tristă - oameni destul de avuți, au pierdut totul brusc din cauza unei datorii a unui frate al străbunicului. Au murit apoi de tineri, de cancer din câte-mi amintesc, lăsând în urmă mai mulți copii, am uitat acum câți (5 mici acasă, parcă, și o fată adoptată de o rudă mai bogată prin alte părți). Bunica mi-a povestit cândva, o singură dată, că a trebuit să aibă grijă de toți frații mai mici, deși era și ea foarte mică (nu-mi amintesc ce vârstă avea când a rămas orfană, îmi vine în minte că ar fi avut 8 ani dar nu-s sigură deloc). Și bunica și bunicul refuzau aproape întotdeauna să îmi povestească lucruri din trecutul lor, deși eram foarte curioasă.
De foarte mult timp îmi doresc să ajung în satul din care era bunica, satul pierdut de țară din care a fugit în timpul războiului. Acum îmi doresc să ajung acolo şi mai mult.
Călina. Cum o fi fost străbunica mea Călina? Ce soi de om o fi fost?
O fi umblat desculță prin grădină? Poate i-au plăcut florile. Poate-i plăcea să stea pe prispă și să miroasă pământul umed după ploaie. Poate că-i plăcea coaja de pâine proaspătă. Probabil că dimineața mulgea vacile și noaptea dormea sub pături aspre de lână. Probabil avea mâini aspre.
Îmi imaginez că o fi fost și ea o femeie zdravănă și cu ochii albaștri, așa ca și bunica, așa ca și mine. Înaltă poate. Cu umeri lați și piele palidă, zdravănă și fragilă totuși, doborâtă de un necaz transformat în boală.
Poate că-ntr-o zi, stând pe prispă pe un scaun mic, privind în jur, prin curte, găinile și firele de iarbă și lumina plăcută de după-amiază și vreo doi copii mici jucându-se, poate i-a trecut prin minte că-ntr-o altă zi dintr-o primăvară foarte îndepărtată un strop din sângele ei o să curgă prin venele unei strănepoate, trup din trupul ei, viață dusă mai departe, o strănepoată simțindu-se brusc și neașteptat și ciudat legată și fascinată de o străbunică numită Călina, o țărancă fragilă și zdravănă din nordul pierdut, al cărei nume strănepoata nu a mai ajuns să-l poarte.
N-a putut mama să-și numească fetele cum ar fi vrut - pe sor-mea ar fi trebuit să o cheme Miruna. Sor-mea a aflat asta la 36 de ani, în ziua când i-a spus mamei cum ar vrea să își numească copila nenăscută - Miruna.
Călina o chema pe străbunica, pe bunica mamei, țărancă dintr-un sat de răzeși, de țărani liberi din Bucovina de nord. Povestea străbunicilor mei din Bucovina ocupată e una foarte tristă - oameni destul de avuți, au pierdut totul brusc din cauza unei datorii a unui frate al străbunicului. Au murit apoi de tineri, de cancer din câte-mi amintesc, lăsând în urmă mai mulți copii, am uitat acum câți (5 mici acasă, parcă, și o fată adoptată de o rudă mai bogată prin alte părți). Bunica mi-a povestit cândva, o singură dată, că a trebuit să aibă grijă de toți frații mai mici, deși era și ea foarte mică (nu-mi amintesc ce vârstă avea când a rămas orfană, îmi vine în minte că ar fi avut 8 ani dar nu-s sigură deloc). Și bunica și bunicul refuzau aproape întotdeauna să îmi povestească lucruri din trecutul lor, deși eram foarte curioasă.
De foarte mult timp îmi doresc să ajung în satul din care era bunica, satul pierdut de țară din care a fugit în timpul războiului. Acum îmi doresc să ajung acolo şi mai mult.
Călina. Cum o fi fost străbunica mea Călina? Ce soi de om o fi fost?
O fi umblat desculță prin grădină? Poate i-au plăcut florile. Poate-i plăcea să stea pe prispă și să miroasă pământul umed după ploaie. Poate că-i plăcea coaja de pâine proaspătă. Probabil că dimineața mulgea vacile și noaptea dormea sub pături aspre de lână. Probabil avea mâini aspre.
Îmi imaginez că o fi fost și ea o femeie zdravănă și cu ochii albaștri, așa ca și bunica, așa ca și mine. Înaltă poate. Cu umeri lați și piele palidă, zdravănă și fragilă totuși, doborâtă de un necaz transformat în boală.
Poate că-ntr-o zi, stând pe prispă pe un scaun mic, privind în jur, prin curte, găinile și firele de iarbă și lumina plăcută de după-amiază și vreo doi copii mici jucându-se, poate i-a trecut prin minte că-ntr-o altă zi dintr-o primăvară foarte îndepărtată un strop din sângele ei o să curgă prin venele unei strănepoate, trup din trupul ei, viață dusă mai departe, o strănepoată simțindu-se brusc și neașteptat și ciudat legată și fascinată de o străbunică numită Călina, o țărancă fragilă și zdravănă din nordul pierdut, al cărei nume strănepoata nu a mai ajuns să-l poarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu