Vișniec

Postare cu laptop de împrumut.
Mi-e poftă de poezii, de poezie - iar. Aș mușca hămesită din ele și le-aș mesteca încet pe unele, pe altele le-aș devora rapid, m-aș preface că sunt degustător de vinuri, le-aș izbi extaziant de palat și papile, m-aș preface în mâncător de mici în bodegi aglomerate prin cartierele unui oraș prăfuit de câmpie, înmuindu-le în muștar înainte, aș scrie eu însămi poeme în proză debile, pe care nu le citește mai nimeni.
Dar îmi lipsește ceva momentan.
Mai încerc mai târziu.
Până una alta, niște Matei Vișniec.

Un milion de ochi

Un milion de ochi ai avut
înainte de a avea doi
înainte de a avea
o inimă
ai avut un milion de inimi
un milion, un milion de
picioare ai avut
înainte de a avea
două picioare
și înainte de a avea o limbă
ai avut un milion de limbi

chiar așa, înainte de a avea
doar două mâini, doi plămâni
                 și un gât
ai avut un milion de mâini
                 un milion de plămâni
                 și un milion de gâturi
un milion de aripi ai avut, da
înainte de a nu avea nici una


Spune bună ziua rânjind

Sunt dat afară din propria mea piele
ca un chiriaș care nu și-a mai
plătit chiria
care face prea mult zgomot
scuipă de la balcon
aruncă coji de semințe pe scară
iar când spune bună ziua
spune bună ziua rânjind

nu e de mirare că sunt dat
afară din propria mea piele
ca un chiriaș care s-a încălzit
arzându-și rând pe rând
scaunele de lemn, rafturile de lemn
tapetul de hârtie

sunt dat afară scurt
n-am nimic de luat cu mine
așa că ies din propria piele cu mâinile
                         în buzunar
iar pe scări mă întâlnesc bineînțeles
cu viitorul chiriaș


Călătorii sumare

Prin orașul lipsit de străzi
trec cântând pietonii lipsiți de trupuri

mâna mănâncă singură
pe o masă în bufetul gării
la fiecare două ore ciugulește
                                      câte un bob de strugure

pe locul în care a stat vânătorul
s-a tolănit acum vulturul uriaș

în bazinul cu apă e liniște
înecatul s-a chircit pe treptele de piatră

peste cuvântul oraș
plutește cuvântul ceață

cuvântul om
privește
prin cuvântul
fereastră


Ieșirea prin gaura neagră a cuvântului

Poate dacă am să scriu toată noaptea
o să-mi treacă
dimineața voi fi trist dar fericit și poate
umbra gigantică a zilei mi se va lipi de palme

există o moarte sigură moartea prin
cuburile inexistente de gheață
există o ieșire sigură din univers ieșirea
prin gaura neagră a cuvântului univers

de mult îmi doream să scriu versuri
despre propria mea dorință de a scrie
iată, în această seară când urmele lucrurilor
                                                         s-au topit
e deja timp pentru o nouă poveste

ușile au fost deschise cheia s-a încins
fierbe ceaiul semafoarele au vorbit
se pun în mișcare uriașe cisterne cu sudoare
ultimul mare împușcat în frunte se răsucește
                                           în glontele său


Pătrunderea săgeții în carne

Când săgeata pătrunde în carne
înfiorată de plăcere zvâcnește carnea
se zbate pentru o secundă scoate un urlet de dragoste
și se năpustește ea însăși peste vârful tăios al săgeții
adâncindu-l până la capăt în carne

iar sângele, când înțelege că săgeata
pătrunde în adâncul în întunericul în tăcerea lui
se înfioară și el și scoate un strigăt de victorie
și se crede liber

sângele e liber numai atât timp
cât țâșnește din corp si se scurge peste
iarbă și peste pământul reavăn
atunci și iarba e liberă și simte
cum toate în univers devin libere

omul, care nu are timp să se gândească
la toate acestea
cade mort, cu burta în sus
pielea, iarba, carnea, pământul, sângele,
metalul, lemnul din care e făcută săgeata,
se miră mult de această
neputință