Rimar

Cu ultima fărâmă de energie.

Mor încet-încet cuvinte, mor cu rime, mor în dricuri și sicrie, mor încet și scriitorii.
Unghia adânc în piele, o peniță pe hârtie - zgârie, zgârie.
Tifon, sifon, văluri, văluri, ectoplasmă suluri-suluri, astupându-mi nările.
Bisturie, bisturie.
Pietre. 
Pe întinderea domoală totul este plin de smoală, pică norii.
Uite-așa, încet-încet.
Se topesc în ample griuri mecanismele senine - parapeții, contraforții, uriașii și zeloții.
Mor eroii sus pe ziduri, pe cazanele uzinei sunt suite eroine, cuvântează-n amfiteatre făcătorii grași de rime.
Pe pământul ocru, sacru, se adună salahorii, își înșiră-n cerc grumajii, li se-alătură cheliile, își șoptesc târziu în noapte, se cutremură feciorii.
Totul e frumos pe lume, moleșiți se scurg bețivii, pe cărările înguste dintre două destinații, închizând adesea ochii, suflecându-și pantalonii.
Decedează animale suspendate-n abatoare, strălucesc televizoare agățate sus în holuri, paznici stau în cutiuțe și se scarpină a jale, mușuroaiele de oameni se târăsc încet dar sigur spre tramvaie și spre blocuri.
Avioane zboară mândre, călătorii sorb cocktail-uri, dansatoare zac în baruri în fotolii largi din piele, păsări mari mănâncă stârvuri, merg alene visătorii.
Pe terase stau turiștii și privesc adânc brioșe, beau cafele și citesc, se apleacă toți încet, sfâșiați în intestine de dureri și de regret.
Ziduri, ziduri, mari și goale și în gară buruieni, între șine sunt sigilii, motorina cuge zilnic din vagoane de marfare, tone, tone de uleiuri, motorină și cartofi, lemne, lemne și pantofi, impiegați și sarsanale, zile lungi și nesfârșite într-o sală de-așteptare, cetățeni cu geci de piele dorm pe scaune, alipiți.
Ochi închiși, tălpile goale, în taxiuri șed cucoane, pe la colțuri se vând ziare, flori de plastic și fermoare, tălpi de pâslă și buchete, crizanteme și zambile.
Dorm pescarii duși în bărci, polizoarele sunt aspre, se învârt și se învârt,
cetăţeni citesc sloganuri în broșuri pulicitare.
Și pe stâlp stau papagalii, dedesubt vreo doi poeți.
Curg mâncăruri grele-n străchini și e sânge pe pereți, pe podele zac saltele și pe ele sunt doi pureci, șed turcește și se-ntreabă, filosofic, melancolic, când vor fi și ei striviți.
Cad răpuși, îndurerați, oameni albi și găuriți, le atărnă pielea-n franjuri și din când în când sughit, se răstoarnă în orbite ochii marii și bulbucați, scuturați de duhuri rele duc genunchii strâmbi la piept, gem, mugesc și schimbă rime și din când în când rânjesc.