Mai nimic, iarăși

Stau aici, sigur că trebuie să scriu, mă roade de câteva zile să tot scriu, aștept cu nerăbdare nopțile, habar nu am pentru ce, pentru mine mai ales, îmi face bine să scriu, mă las, pur și simplu, ascult, privesc, privesc dar nu în jur, aștept să văd ce-o să mai fie, ce o să mai scriu.

Nu prea mă simt însă creativă în noaptea asta. Nu, mai nimic, mai nimic, nu văd mai nimic, pur și simplu. Nu reușesc să intru într-o stare. Îmi vine să scriu doar lucruri relativ...normale sau banale sau seci. Nu știu.
Scriu și șterg, scriu și șterg într-o noapte nu așa de bună pentru scris. Scriu totuși, m-ajută.

Încet, încet, foarte încet, se rotesc roțile si rotițele lumii, nimic nu se întâmplă însă, totul se rotește, se rotește și revine, revine la un început, zac pe iarbă într-un luminiș în mijlocul pădurii și privesc cerul și stelele, hai să ne mutăm aici, zic, să privim cerul în fiecare noapte, să respirăm aerul rece și curat, stelele rotindu-se în timp ce, în timp ce noi stăm cu burta în sus, eu și cu mine însămi purtând dialoguri imaginare, atât, haide să rămânem aici, pe iarbă și pe pământul rece, să ne descompunem încet, ei, nu chiar, dar haide, nu am nimic de spus, zac și aștept somnul, un vis sau vise poate, zac pe un covor de mușchi și mă gândesc, oare acolo, departe, departe de tot, oare e cineva acolo, totuși?

Nu știu cine și de ce și pentru ce citește mai mereu ce mai scriu eu aici, mă întreb, pentru ce revin cititorii cei atât de puțini, foarte-foarte puțini? Unii vin și pleacă rapid, alții revin. Mă mir. Nu știu dacă vreau să știu cu adevărat, dacă nu cumva prefer, de fapt, misterul.
Mulțumesc, oricum.
 
Nu pot să adorm, nu încă, am nevoie să văd, aș renunța dar nu pot, închid ochii, îi deschid, aștept, degeaba, nimic oare?, nimic din adâncuri, doar câteva străzi cu case vechi, o bicicletă, o fată, o femeie plângând, mai departe, mai nimic, o clădire aproape dărâmată, ziduri găurite, varul colorat, jupuit și podelele putrede, lemn smuls si pământ, cărămizi, movile, nimic, mergem mai departe, un tren gonind prin câmpie, vezi, un tren mergând prin noapte, mă leagănă și mi-e așa de somn, mă scufund în haine și-n căldura lor, mi se închid ochii și vreau să dorm, să dorm în tren sprijinită de un perete al compartimentului, ore lungi, ferestre înghețate, calorifere, banchete moi și banchete tari, vezi tu, suntem toți singuri, fiecare în compartimentul propriu, adormind, mi-e prea somn, înțelegi, nu am timp de asemenea lucruri, lasă-le, o să mă opresc aici, o să cobor aici, în prima haltă, îmi imaginez, în sfârșit, adorm și atât, călătorind cu un tren prin noapte, până la prima haltă sau poate mai departe, nimic cert, sunt doar într-un tren, într-un compartiment.
Un tren prin tundra sau taigaua siberiană, zăpadă afară, compartimente.