Mi-am facut un soi de ritual din a scrie noptile. Cel mai bine, liniștitor, e când șed singură într-un colț confortabil, ideal răcoros, îmi vine o idee, îmi vine o imagine, le las să se desfășoare, totul curge, înflorește, se țese atunci.
Pentru ritm, muzică.
Mi-ar plăcea să am un birou, un birou de scriitor, în pauze să mă ridic de pe scaun și să dansez. Să șed și să născocesc povești și poeme în proză. Să visez. Pentru uzul propriu și, poate, nu numai.
Azi mă văd colindând, pe lumină, străzile. Port pantofi confortabili fără toc, roșii probabil, o rochie și ochelari de soare, din când în când, ca să-mi ascund ochii. Mi-am pieptănat frumos părul, împletit cumva, cu cărarea într-o parte. Port o geantă simplă și maro din piele și-un pulover - și cine mai știe ce. Cumpăr flori de la colțul străzii, crizanteme probabil, le duc sus, la etaj, în apartament.
Mă văd umplând o vază cu apă, așezând în ea florile, așezându-le pe o masă în mijlocul încăperii. E semi-întuneric, ferestrele au jaluzele din lemn. Lumina e de-apus.
Serile și nopțile mi le petrec în balcon, balconul îngust cu balustrada mică din fier, șezând, privind și-așteptând. Beau vin și cafele, stau trează până târziu în noapte, până in zori poate. Număr trecătorii. Domnișoarele cochete, domnișoarele stricate, domnii galanți, țiganii jerpeliți, burtoșii nonșalanți, vânzătorii ambulanți, polițiștii în ture de noapte, rătăciții, cerșetorii, fugarii, amanții, singuraticii la plimbare. Dintr-un sertar din casă iau mereu un teanc de vederi, le revăd pe toate, le recitesc. Fumez, pierd șirul țigărilor. Am vocea joasă și gravă când salut, din când în când, câte-un vecin sau un trecător mai interesant, ce merge buimac mai departe. Balconul e al odăii cu pat.
Lângă pat am un pick-up, ascult discuri vechi, cu melodii desuete, cumpărate de pe marginea străzii. Ascult muzică și, din când în când, dansez. Câteodată mi-s pașii foarte apăsați, scârțâie și trosnește parchetul, atunci vecinul de la parter, bătrân uscat cu ochii albaștri, urcă până la etajul meu și țipă până încetez.
Mă așez într-un fotoliu și zac, citesc ziare, adun foile risipite pe podele, iau cărți de pe rafturi, le răsfoiesc.
Ies pe balcon, privesc, aștept.
În fiecare noapte aștept.
Zorile, ziua de mâine, orele fugind, plimbările, toate ființele străine, stranii, conexiunile, singurătățile, tăcerile, lucrul, tramvaiele și autobuzele, pauzele de masă, biroul, scrisorile, stiloul, facturile, întâlnirile, privirile, gesturile mici, vocea, vocile, mâinile, pâinea cu unt de dimineață, cafeaua cu lapte, masa de prânz, după-amiaza și străzile pline de oameni, claxoanele, muzica, vânzătoarea grasă de flori de la colțul străzii, ziarele, bicicletele, pantofii, discurile pe trepte, cumpărătorii, inspirația, foamea din timpul nopții, setea, ochii umflați si roșii, ritmul, muzica, amintirile, vederile, cuvintele, trecătorii.
Scriu, scriu cu un stilou pe un caiet, uneori rup și expediez prin poștă teancuri groase de foi în plicuri mari și albe. Spre necunoscut.
Mâine plec în munți.
Pentru ritm, muzică.
Mi-ar plăcea să am un birou, un birou de scriitor, în pauze să mă ridic de pe scaun și să dansez. Să șed și să născocesc povești și poeme în proză. Să visez. Pentru uzul propriu și, poate, nu numai.
Azi mă văd colindând, pe lumină, străzile. Port pantofi confortabili fără toc, roșii probabil, o rochie și ochelari de soare, din când în când, ca să-mi ascund ochii. Mi-am pieptănat frumos părul, împletit cumva, cu cărarea într-o parte. Port o geantă simplă și maro din piele și-un pulover - și cine mai știe ce. Cumpăr flori de la colțul străzii, crizanteme probabil, le duc sus, la etaj, în apartament.
Mă văd umplând o vază cu apă, așezând în ea florile, așezându-le pe o masă în mijlocul încăperii. E semi-întuneric, ferestrele au jaluzele din lemn. Lumina e de-apus.
Serile și nopțile mi le petrec în balcon, balconul îngust cu balustrada mică din fier, șezând, privind și-așteptând. Beau vin și cafele, stau trează până târziu în noapte, până in zori poate. Număr trecătorii. Domnișoarele cochete, domnișoarele stricate, domnii galanți, țiganii jerpeliți, burtoșii nonșalanți, vânzătorii ambulanți, polițiștii în ture de noapte, rătăciții, cerșetorii, fugarii, amanții, singuraticii la plimbare. Dintr-un sertar din casă iau mereu un teanc de vederi, le revăd pe toate, le recitesc. Fumez, pierd șirul țigărilor. Am vocea joasă și gravă când salut, din când în când, câte-un vecin sau un trecător mai interesant, ce merge buimac mai departe. Balconul e al odăii cu pat.
Lângă pat am un pick-up, ascult discuri vechi, cu melodii desuete, cumpărate de pe marginea străzii. Ascult muzică și, din când în când, dansez. Câteodată mi-s pașii foarte apăsați, scârțâie și trosnește parchetul, atunci vecinul de la parter, bătrân uscat cu ochii albaștri, urcă până la etajul meu și țipă până încetez.
Mă așez într-un fotoliu și zac, citesc ziare, adun foile risipite pe podele, iau cărți de pe rafturi, le răsfoiesc.
Ies pe balcon, privesc, aștept.
În fiecare noapte aștept.
Zorile, ziua de mâine, orele fugind, plimbările, toate ființele străine, stranii, conexiunile, singurătățile, tăcerile, lucrul, tramvaiele și autobuzele, pauzele de masă, biroul, scrisorile, stiloul, facturile, întâlnirile, privirile, gesturile mici, vocea, vocile, mâinile, pâinea cu unt de dimineață, cafeaua cu lapte, masa de prânz, după-amiaza și străzile pline de oameni, claxoanele, muzica, vânzătoarea grasă de flori de la colțul străzii, ziarele, bicicletele, pantofii, discurile pe trepte, cumpărătorii, inspirația, foamea din timpul nopții, setea, ochii umflați si roșii, ritmul, muzica, amintirile, vederile, cuvintele, trecătorii.
Scriu, scriu cu un stilou pe un caiet, uneori rup și expediez prin poștă teancuri groase de foi în plicuri mari și albe. Spre necunoscut.
Mâine plec în munți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu