Sunt

De ce mai scriu aici? Mă ajută să dorm mai bine probabil.

Un poem în proză, vă rog, sigur că da, sigur.

Azi sunt un gândac îngropat sub pământ, pământul e negru și mult și dens și e întuneric, aș vrea să mă târăsc în sus prin el dar îmi alunecă labele multe și mici și mă afund, încet, zvârcolit și sigur, în sufocare, în adâncuri.

Sunt vulcanul Popocatepetl, mai am puțin și explodez, râuri roșii de lavă, roci vulcanice imense zburând de colo-colo prin univers, norul de cenușă va înconjura planeta de trei ori și jumătate, iernile vor fi nesfârșit de lungi, Soarele o să dispară din ceruri și oamenii vor recurge prin întuneric la canibalism.

Sunt o femeie bătrână, stau și tricotez, tricotez nebunește din gânduri, șosete aspre din lână de oaie țurcană, să-i înțepe nesfârșit pe nepoți.

Sunt un nebun dintr-o carte, am cămașă de forță și tot tacâmul, sunt foarte tăcut în mod obișnuit - dar atunci când grăiesc o fac în versuri, iscusit meșteșugite și nespus de armonioase fonetic, i le spun zidului în nopțile cu greieri, atunci simt că ating corzile sensibile ale cosmosului, că vibrează toate în pieptu-mi, că sunt sufletul oamenirii, unul în toți.

Azi sunt un profet în deșert, în ochii mei se reflectă focul, văpaia, pustiul, disperarea, singurătatea, urâtul infinit.