marți, 11 decembrie 2012

Ceva bun cu cartofi și mușchi afumat

Într-o seară nu știam ce să-i gătesc lui Radu pentru felul doi. Apoi m-a pocnit inspirația și am născocit chestia asta:


Ceci n'est pas une quiche.
Am consultat experții (mama si sor-mea) - nici cu ajutorul lor nu i-am putut da un nume. Nu e un quiche, nu sunt niște cartofi gratinați, nu este o frittata, nu este o musaca. I-am arătat Elizei (a.k.a. emisfera estică, a.k.a. ghilimei) fotografiile din colajul de mai sus pentru feedback artistic și a denumit ceea ce-a văzut, fără să-i expun dilema mea, "budincă cu cartofi și bacon". Poate chiar se potrivește denumirea dar am un pitic și nu-s de-acord nici cu ea, probabil pentru că chestia nu conține bacon de fapt iar numele de budincă mie îmi evocă ceva dulce cu multă cremă. Așadar vă prezint....

Ceva bun cu cartofi și mușchi afumat


Preț: 13-14 lei
Număr de porții: 4-6

Ingrediente: 7-8 cartofi mici spre medii; 3 ouă; 200 ml smântână pentru frișcă; 100 ml lapte; 80-100 g mușchi crud afumat; o ceapă medie tocată mărunt; ulei; sare și piper după gust.
+ o tavă rotundă cu diametrul de 27 de cm

Mod de preparare: 
1. Puneți cartofii, cu coajă, la fiert. Ungeți fundul si pereții tăvii cu puțin ulei. Curățați cartofii fierți, tăiăți-i felii și așezați-i în straturi în tavă, încercând să lăsați goluri mici si puține între felii - operațiune utilă pentru a obține un produs final relativ solid și cu o consistență relativ uniformă. Aprindeți focul în cuptor și lăsați-l să se încingă până la 180 de grade (treapta 6).
2. Între timp, perpeliți (nițel) ceapa în puțin ulei. Împrăștiați-o deasupra cartofilor, împreună cu uleiul în care a fost perpelită.
3. Tăiăți mușchiul în bucățele mici, lăsând la o parte câteva fâșii mai lungi (eu am lăsat 11, cred) pentru decor.
4. Bateți ouăle împreună cu smântâna, laptele, bucățelele mici de mușchi, sarea și piperul. Turnați amestecul în tavă, peste cartofi. Decorați suprafața minunăției cu fâșiile de mușchi, după inspirație sau după modelul din poză.  
5. Puneți tava în cuptor și lăsați-o la copt vreme de circa 20 de minute. După 10-15 minute începe să miroasă grozav de bine toată bucătăria. 
6. Mâncați, vă bucurați. 

Garantez că este tare bună și gustoasă născoceala mea. Pe final, câte ceva despre ingrediente. Am folosit un "Mușchi țărănesc afumat" (parcă așa îi este numele) de la Mega Image (din gama "Gusturi românești", e un soi de prosciutto și e foarte bun). Cartofii sunt din cei roșii, mai puțin făinoși decât cei albi și, cred eu, mai utili într-așa o rețetă. 

Țineți-vă bine pentru că, în curând, urmează o rețetă pentru o supă de lucs. 

vineri, 23 noiembrie 2012

Quiche cu brânză de capră și mentă

...sau "Quiche cu chèvre și mentă".

Toamna asta am mâncat pentru prima dată ceea ce francezii numesc simplu "chèvre" sau "chèvre mi-sec" - o brânză de capră în formă de cilindru, puțin învechită (sau "rafinată"), proces în urmă căruia centrul cilindrului rămâne moale și cremos iar exteriorul se transformă într-o crustă albă. Brânza de soiul ăsta are o aromă intensă de...capră. Am mâncat-o cu miere sau cu dulceață - cele două îndulcesc aroma brânzei, o întregesc si-o fac mult mai plăcută. Asta până am găsit rețeta de mai jos, am încercat-o și ne-am convins că se împacă foarte bine și cu menta. 



























Quiche cu brânză de capră și mentă

Preț: 20-25 de lei
Număr de porții: 4-6

Ingrediente: 
(Pentru aluat) 250 de grame de faină, 125 g unt înmuiat la temperatura camerei, tăiat bucățele; 1 gălbenuș de ou; 1 praf de sare; 50 ml de apă;
(Pentru umplutură) 3 ouă, 200 ml smântână pentru frișcă; 250 g de chèvre (brânză de capră din soiul descris la început); câteva frunze de mentă; sare și piper. 
+ O formă de tartă de 27-28 de cm. 

Mod de preparare:
1. Cerneți făina într-un vas și faceți o gaură în mijlocul ei. Puneți în ea untul și începeți să îl amestecați cu făina, până o incorporați pe toată sau cea mai mare parte a ei. Apoi adăugați gălbenușul, apa și sarea. Frământați aluatul până totul este omogen încorporat.
2. Faceți un bulgăre din aluatul rezultat, înveliți-l în folie de plastic și lăsați-l în frigider cel puțin o oră și jumătate.
3. Întindeți aluatul rece, de la frigider, într-un cerc mare, cu un diametru cu câtiva cm. mai mare decât diametrul tavei. Asezați-l în tavă, tapetând și marginile ei. Faceți, cu furculița, câteva găuri în fundul aluatului. Dați drumul la cuptor si încălziți-l la 180 de grade - treapta 6.
4. Într-un bol, bateți cele trei ouă și smântâna, folosind o furculiță. Tocați câteva frunze de mentă și lăsați deoparte 5-6 frunze pentru decorarea suprafeței quiche-ului. Tăiați 7 felii subțiri de brânză și lăsați-le deoparte, tot pentru decorare. Tăiati restul de brânză în bucățele mici. Încorporați menta tocată și bucățelele de brânză în amestecul de ouă și smântână, adăugați sarea și piperul și amestecați bine.
5. Turnați umplutură în formă, peste aluat. Decorați suprafața  quiche-ului cu rondelele de brânză și frunzele lăsate deoparte. Puneți tava în cuptor și lasați-o acolo vreme de vreo 20 de minute. 
6. Mirosiți, gustați, vă bucurați. :)

În final, câteva cuvinte despre ingrediente. Noi am folosit doar 180 de g de chèvre și-am completat până pe la vreo 200 de g cu un camembert. Ca să nu iasă umplutura prea puțină am adăugat un albuș (soțul gălbenușului din aluat), suplinind cele aproximativ 50 de grame de chèvre lipsă. Am folosit doar 180 de grame pentru că am găsit, la Cora, un pachet de chevre de 180 de g. la 10 lei, asta fiind cea mai avantajoasă și ieftină variantă - cred totuși că s-ar găsi și alte variante la super- și hipermarketurile omniprezente. Menta o aveam congelată (am dat cam 1 leu pe o legătură la Piața Sudului astă vară) - bănuiesc, însă, că se poate folosi foarte bine și menta uscată. 
Cam atât deocamdată. :)

Supă de linte


Într-una din serile săptămânii trecute m-am apucat iar de gătit bunătăți - întâi, ca să am ce-i pune la pachet pentru prânz lui Radu; apoi, ca să am ce să mai fotografiez și să mai postez aici.

Radul meu nu se împacă deloc bine cu mâncarea de la majoritatea restaurantelor din București - are un organism sensibil și bănuim că prin bucătăriile lor se folosesc tot soiul de aditivi - în special potențiatori de aromă - ce-i fac rău. Drept urmare, gătesc cât pot eu de des și-i pun la pachet, în medie, cam două feluri de mâncare. Nu că m-aș lăuda, dar mâncarea mea nu-i cu aditivi, e gătită cu drag, special pentru el, e mult mai ieftină și, încet-încet (sper eu), tot mai bună.

Și pentru că tot îmi place tot mai mult să gătesc (ca sa nu mai spun: să mănânc!) mâncare bună-bună (boala asta e genetică, moștenită pe linie maternă) și s-o și fotografiez am decis să pun aici, de-acum încolo, rețetele și fotografiile cele mai reușite. Mă entuziasmează treaba asta și i-am găsit și un scop nobil - poate așa vor putea să mănânce și alții, cetitorii blogului meu, mai bine, mai sănătos și, în orice caz, mai ieftin decât la un restaurant. 

Felul întâi, de data asta, a fost o supă de linte. Felul doi va urma în postarea viitoare. 

Supa se gătește folosind următoarea rețetă:

Supă de linte

Preț: aproximativ 7 lei (foarte aproximativ, în funcție de ce am folosit eu - oricum, ieftin; multe ingrediente sunt în cantități atât de mici încât costurile lor sunt neglijabile)
Număr de porții: 4-6 porții 


Ingredinete: 225 g sau 1 ceașcă de linte verde; 75 ml sau 5 linguri de ulei; 2-3 cepe medii sau chiar mari, tocate mărunt; 2 căței de usturoi, feliați mărunt; 2 lingurițe de semințe măcinate de cumin; 1/4 linguriță de turmeric; 600 ml de bază pentru supă, de pui sau de legume; sare și piper; 2 linguri de pătrunjel tocat, pentru servire. 

Mod de preparare:
1. Puneți lintea într-o oală și-acoperiți-o cu apă rece. Puneți oala pe foc iute, lasați-o să dea în clocot și-apoi să fiarbă 10 minute. Scurgeți bine lintea.
2. Înfierbântați uleiul într-o oală (potrivită ca dimensiune pentru cantitatea de supă pe care-o gătiți) și prajiți în el ceapa, usturoiul, turmericul și cuminul vreme de 3 minute, amestecând mereu. Adăugați lintea apoi turnați în oală baza pentru supă și 600 de ml sau două cești și jumătate de apă. Lasați-o să dea în clocot apoi dați focul mic-mic și lăsați supa să fiarbă liniștit vreme de vreo 30 de minute, până când lintea e fiartă și moale. 
3. Folosiți un instrument de pisat sau blenderul pentru a mărunți sau transforma în pastă o parte din lintea din supă - operațiunea asta face supa să fie mai densă, mai cremoasă. Cand serviți supa puteți presăra pătrunjel tocat deasupra.


Eu am gătit supa asta cu o bază pentru supă din pui - adică o fiertură de pui. Am făcut mai multă si am pus doar fiertură din-asta la supă, nu am folosit fiertură+apă, așa cum zice rețeta. A ieșit foarte bună și așa. Vegetarienii sau cei ce postesc pot folosi fiertură de legume în loc de cea de pui. V-aș spune cum s-o faceți și pe asta dar nu știu nici eu ce și în ce cantități ar trebui să includă pentru un gust echilibrat. Eu supele și borșurile le fac ochiometric, ținând cont de ce am în frigider și de ce și cât îmi vine mie să pun în ele (constante sunt doar morcovii, țelina, păstârnacul, dar și cantitățile lor variază). Așa că nu știu cum e ideal să fac baza asta de supă cu legume...poate aflu și-atunci vă spun și vouă. 

Trebuie să mai spun câteva vorbe despre ingrediente. Lintea nu e foarte greu de găsit, mai ales cea verde - se găsește la super și hipermarketuri în genere și cu din-astea suntem împânziți. Cuminul se mai numește si chimion (și are denumirea științifică "Cuminum cyminum") - aveți grijă să nu-l confundați cu chimenul (Carum Carvi). Turmericul se mai numește și curcuma și este fooooarte galben (are o aromă aparte și colorează puternic în galben orice mâncare; poate înlocui cu succes șofranul - și i se mai zice, de altfel, "șofran indian"). Ambele pot fi găsite la magazine online de condimente (gugăliți vă rog), la plafare și magazine naturiste (între care se remarcă supermarketul naturist din piața Amzei), la magazinele cu condimente orientale (unul il știu eu la etajul pieței Obor, altul cică ar fi prin piața Crângași...și mai sunt și altele prin București), la Băcănia Veche (aici, din câte țin minte, puteți găsi aceeași marcă și aproximativ aceeași gamă de condimente pe care o găsesc eu în Paris la indieni însă la preț dublu, în genere), ș.a. Eu, fericita-norocoasa, mi le-am luat din Paris, unde, cum ziceam, sunt mult mai ieftine decât în România. Luați-vă fără ezitare, costă mai mult pe aici pe la noi dar se folosesc de obicei cantităti mici-mici din ele și-o să vă ajungă multă vreme - iar în mâncăruri fac minuni. 


duminică, 18 noiembrie 2012

Mica Indie, Paris

Una din zonele mele preferate din Paris. În imagini: magazine cu haine, bijuterii și alte lucruri stralucitoare - moduri diverse de manifestre a fanteziei admirabile-nemaipomenite a indienilor.
Din păcate - și in mod ciudat - cu magazinele cu mirodenii și cu restaurantele de aici nu am fotografii, deși sunt clienta lor fidelă.






sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Quiche cu brânză cu mucegai albastru și stafide


Ce-am mai gătit eu (țopâind-șchiopătândă și neștiindă că un oscior din picior a plecat la plimbare cale de vreun milimetru - sau doi) împreună cu al meu Radu:




Și iată și rețeta:


Quiche cu brânză cu mucegai albastru și stafide

Preț: aproximativ 20 de lei
Număr de porții: 4-6

Ingrediente: 
(Pentru aluat) 250 g făină de grâu, cernută; 125 g de unt, moale, tăiat în bucăți; 1 gălbenuș de ou; 1 praf de sare; 50 ml de apă;
(Pentru umplutură) 110 g brânză cu mucegai albastru (de orice fel, câtă vreme e moale-sfărâmicioasă iar mucegaiul din ea e albastru); 40 g de stafide; 4 ouă; 200 ml de smântână pentru frișcă (nefermentată); 100 ml de lapte; sare și piper (în mod ideal proaspăt măcinat) după gust.
+ O formă de tartă de 24 - 27 cm. 
Preparare:
1. Cerneți făina într-un vas și faceți o gaură în mijlocul ei. Puneți în ea untul și începeți să îl amestecați cu făina, până o incorporați pe toată sau cea mai mare parte a ei. Apoi adăugați gălbenușul, apa și sarea. Frământați aluatul până totul este omogen încorporat.
2. Faceți un bulgăre din aluatul rezultat, înveliți-l în folie de plastic și lăsați-l în frigider cel puțin o oră și jumătate.
3. Întindeți aluatul rece, de la frigider, într-un cerc mare, cu un diametru cu câtiva cm. mai mare decât diametrul tavei. Asezați-l în tavă, tapetând și marginile ei. Faceți, cu furculița, câteva găuri în fundul aluatului. Dați drumul la cuptor si încălziți-l la 180 de grade - treapta 6.
4. Mărunțiti brânza si amestecați-o cu stafidele, ouăle, smântăna, laptele, sarea și piperul, bătând-aerând ușor amestecul cu o furculiță. Important: anumite tipuri de brânzeturi utilizabile în rețeta asta sunt destul de sau foarte sărate - drept urmare, aveți grijă cât de multă sare puneți în umplutură!
5. Turnați umplutura în tavă, peste aluat. Puneti quiche-ul la copt și lăsați-l acolo vreme de vreo 30 de minute.
6. Mirosiți, gustați, vă bucurați. :)


duminică, 4 noiembrie 2012

Mersul trenurilor șansei


























Despre mersul trenurilor şansei

Acum, când ea-şi consultă ceaşca, pe care-o ţine ca
pe-o floare (din soiul lupidragi) de ansa frgilă şi cu
dulce galb,
cu ce cuvinte aş putea, fără s-o
tulbure, să-i spun, să-i dau de înţeles că şansa,
pe care pare s-o aştepte de la ghiocul univalv al
ceştii ca atare, ea, al cărei nume poate fi (şi poate
că şi e) Ortansa, că şansa, cum spuneam, nu trece, 
sau, dacă trece, nu opreşte, sau, chiar dacă 
opreşte, nu stă (decât puţin) într-un oraş, al ei,
urât şi care-şi pierde, pe zi ce trece, ănportansa;
mult prea urât şi-n care singur varul odăilor e alb.
(Şerban Foarţă )

PS: Scrisoare din Moldovița
(Emil Brumaru)

Pentru ce se duc, Nichita,
Trenurile lungi pe linii

Tremurand de infinita
Gingășie a luminii?




O fotografie făcută pe când mă întorceam de la Sibiu într-un București în care mă aștepta un Răduc proaspăt îndrăgostit. De mine...

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Poftesc

Îmi place tot mai mult vinul, cel roșu mai ales. Nu mă pricep și nu le prea disting unele de altele dar încerc diverse vinuri din pură plăcere. De-o vreme caut vinuri făcute din soiuri românești de struguri - altele decât feteasca albă, feteasca neagră, feteasca regală, tămâioasa și busuioaca de Bohotin. Mi-a deschis apetitul pentru ele Radu Anton Roman (din care am inceput să citesc și de pamplezir, nu doar la nevoie, semn că se manifestă tot mai intens în mine gena gătitului cu pasiune, moștenită și împărtășită în familie).
Din păcate, până acum am găsit pe la magazine doar două alte soiuri - băbeasca neagră și o cadarcă de Miniș (care, zic unii, e de origine incerta și nu tocmai autohtona, dar oricum!).
Aveți voi idee pe unde-aș mai putea găsi bunătățuri-raritățuri din astea și cine le mai produce și vinde pe la noi? Nu mă aștept la răspunsuri dar oricum...întreb și eu.

PS: Rog partea de familie plecată la Focșani la festivalul vinului să se uite de-or fi pe-acolo... 


vineri, 12 octombrie 2012

În labirint

Stau în bucătărie, mănânc biscuiți cu Nutella, beau un deget de vin roșu - nu e o combinație așa reușita - și cuget. Ar trebui sa fac altele, cu totul altceva. Dar nu am chef de mai nimic. Nici nu mai știu ce e cu mine.
Mă întreb adesea dacă ceea ce fac e bine sau nu, dacă ceea ce am facut e bine sau nu, dacă nu era mai bine să fi facut ceva altcumva sau să se fi întâmplat ceva altcumva. Ajung să regret foarte multe, prea multe. Orice lucru ar fi putut sa fie mai bun, mai bine. Oare sunt unde e cel mai bine să fiu? Oare am făcut ce era mai bine să fac? Oare ce ar trebui să fac?
Mă simt prea des ca și cum as fi într-un labirint. Oare am ales drumul potrivit, drumul cel bun? Și, de altfel, nici nu știu precis unde aș vrea sau ar trebui să ajung.
Rătăcesc de când eram mică prin visele mele. Dar uneori simt că rătăcesc dintotdeauna, oriunde. Sunt confuză și dezorientată.
Radul meu judecă altfel lucrurile - s-a întâmplat totul cu un sens și un scop, totul merge înspre mai bine și spre împlinire, tot răul e spre bine, nimic nu e întâmplător, nu are sens să încerci să controlezi lucrurile.
Și eu nici măcar nu cred ca vreunul dintre noi are dreptate.

Îmi place mult fotografia de mai jos. Nu poate fi interpretată chiar precis - poate că omulețul din imaginea mea merge spre lumină. Sau poate aduce întunericul cu el. Dar cu siguranță rătăcește printr-un labirint.


joi, 4 octombrie 2012

Efervescență

Mi-e poftă să creez ceva, sunt prea-emotivă, mă inspiră și mă impresionează atât de multe. Aș împleti, aș face fotografii, aș desena, aș găti, aș scrie un roman. Mă emoționează muzica, mă emoționează oamenii, lumina, gândurile, amintirile.

Într-așa o stare, aseara, pe o lumină tot mai slabă și mai puțin bună, am făcut niște fotografii, majoritatea nereușite. Dintre ele, astea două îmi par mai prezentabile.



joi, 27 septembrie 2012

Meteo

La ora 16 la Filaret se înregistrau 31 de grade Celsius. Dacă pe unii îi moleșesc-melancolizează-deprimă zilele reci și lipsite de soare, în cazul meu același efect îl au de regulă zilele mult-mult prea calde de vară din București. Zilele alea nemaipomenit de calde în care sunt toata ziua și chiar și noaptea lipicioasă-udă de transpirație, simt că urmează să mă pierd în îmbrățișarea caldă-sufocantă a tuturor obiectelor pe care șed sau care mă acoperă sau mă ating în vreun fel, autobuzele și metrourile sunt îngrozitor de pline de oameni și de duhori, abia mai respir aerul infect și vai și vai și singura consolare e abundența de fructe și legume din piață. Sunt, printre alte prea-sensibilități, prea-meteo-sensibilă. Afară de prea-desele furtuni emoționale  cu origine non-meteorologică, pe care ochii mei albaștri-cenușii precum cerul înnorat înainte de furtunile cele mai strașnice le acompaniază, voind a spune poate că sunt predestinată sau destinată furtunilor, nimic nu mă secătuiește mai mult de energie și de pofta de a face orice precum o fac zilele prea calde de vară din București. Divagând - sau poate nu, eu am crescut într-o zonă în care vara era plină de fericite stări si evenimente meteorologice, era plină de furtuni și de multă ploaie si era destul de răcoroasă. Și-n adolescență îmi făcea deosebită placere să umblu așa, prin ploi torențiale, tunete și fulgere. De fapt, îmi place și acum. Am afinitati cu cerurile noroase și cu furtunile, de orice soi ar fi, cum ziceam. Dar iertati-mi vă rog izbucnirile comico-sau-patetico-poetice de mai sus. Și daca vara tine la nesfârșit, până la sfârșitul lui septembrie, până spre începutul lui octombrie!...Of.  Rog prin urmare insistent temperaturile de peste 25 de grade să ma lase odată în pace. Să plece, domnule, să plece! Să plece în țările calde și să nu se mai întoarcă până anul viitor, vara viitoare. Daca vor rămâne, printr-o fericită întâmplare, într-o țară ceva mai sudică, n-o să mă supăr absolut deloc.  

Am avut o vară mult prea lungă, cu prea multe stări emoționale și fizice prea rele. Cât am stat prin București mi-a facut prea rău căldura - și-asa aveam toate condițiile interne pentru moleșeală-melancolie-deprimare și lâncezeală, numai căldura aia cumplită mi-a mai trebuit.
Gata cu căldura de București dom'le, să plece, gata!

Visez la toamnă, la răcoare, visez la căldură cuptorului și răcoarea de-afară, visez să coc pâine, plăcinte cu mere, cu dovleac, cu brânză, să fac galuști cu prune și să gătesc alte nenumărate lucruri, să port pulovere comode, să beau ceai bun și cald ca să ma încălzesc, să stau liniștită sub o pătură și să citesc și să reiau după multă-multă vreme mersul pe bicicletă, în cursul unor dimineți și zile prea-luminoase - și răcoroase.


sâmbătă, 30 iunie 2012

Vise

Am chef să scriu. Am chef să desenez sau să pictez sau să fac multe altele, trebuie să fac atât de multe - dar sunt prinsă în diferite stări ce mă fac imobilă și pasivă - așa că mă mulțumesc cu dorința neîmplinită, mă las să plutesc doar în dorința de a le face.
De-o vreme am poftă să scriu câte ceva pe aici și azi îmi vine să scriu, simt nevoia imperioasă să scriu, degetele mele vor să se miște și să scrie.


Am văzut de curând, într-un spatiu public unde oamenii, tinerii mai ales, se adună nopțile, câțiva tineri care dansează cu focul. A fost extraordinar de frumos. Noaptea pe la 12 ei dansau, corpurile lor se mișcau într-un fel de transă, incredibil de armonios, pline de grație, erau plini până în adâncurile lor de muzica si mișcările lor erau nemaipomenit de frumoase, erau în muzică și in clipă și dansau cu focul...si era nemaipomenit de frumos. Le sunt recunoscătoare... De-as putea, mi-as petrece toate serile si noptile privindu-i cum danseaza, exprimând nu numai bucuria lor de a fi si de a dansa cu focul - ci și toată frumusețea si tristețea și fericirea omenirii și timpul și sângele pulsând prin vene și bătăile inimii și sunetele și mișcările întregii lumi.

Parcă a fost un vis. În ultima vreme am impresia că viața mea e alcătuită din lungi vise, câteva foarte frumoase și unele foarte urâte, coșmaruri din cele mai groaznice cu putință, creierul meu e confuz și mi-e somn  și realitatea e așa de intensă și emoționantă ca în cele mai intense vise și corpul meu trece prin stări ciudate, extreme și totul e mult și greu, atârnă greu. 



 Fotografiile sunt făcute de Radul meu.



joi, 12 aprilie 2012

Bucurii

Sunt acasă la Suceava, mama și tata dorm deja, nu pot aprinde niciun bec pentru că îi deranjez. Aș aprinde unul ca sa mai citesc ceva, nu de alta dar de mă dat pe net m-am plictisit. Și m-am gândit - ce să mai fac atunci?  Zic hai să scriu. Văd eu ce, pe măsură ce scriu. Că somn nu mi-e și nu vreau să mă culc, deși mâine o să mă trezească mama mai devreme ca sa facem cozonacii. Cum îi facem - mama îmi pune la dispoziție ingredientele și îmi amintește ce și cum trebuie să fac cu ele, pentru ca uit - deși de ceva vreme o ajut pe mama la cozonaci și i-am făcut de mai multe ori împreună. Apoi încep să fac aluatul, sub atenta supraveghere a mamei, care roiește în jurul meu și îmi dă indicații precise pentru orice. Am mai mârâit și am mai zis eu câte ceva în semn de protest față de așa o strictă supraveghere - dar nu tare mult și mârâitul se reduce de la o sesiune de cozonaci la alta. Și-apoi nici nu e bine să mă supăr sau să mă enervez și, mai ales, nu e bine să vociferez deasupra ligheanului - că se supără cozonacii! De când mă știu, in Joia Mare, mama începe munca pentru cozonaci dis de dimineață. Toată copilăria și adolescența m-am trezit în ziua asta pe când mama frământa sau pusese deja la crescut aluatul. De multe ori, primul lucru pe care mi-l spunea când ajungeam buimacă de somn în bucătărie era ăsta - să nu fac gălăgie, pentru ca se supără cozonacii. Și eu încerc să păzesc cu strășnicie regula asta. Bun...Mă străduiesc deci să-mi înving orice orgolii și până la urma ajungem să legăm aluatul și încep să îl frământ. Și-l frământ mult și bine. Treaba e grea dar îmi place grozav de mult să o fac și să fac ceva împreună cu mama, mă umplu de bucurie și până la urmă îmi vine să cânt chiar - semnul cel mai clar, în cazul meu, că sunt pe culmile veseliei, fericirii chiar. De Crăciun, anul ce-a trecut, i-am cântat - nu prea tare, desigur - aluatului cântecul ăsta. Și-am făcut răni la degete de la frământat. Le-am luat ca insemne de glorie. Bun. și dupa ce termin de frământat aluatul se cam termină partea mea de muncă. Îl lăsăm să crească, mama pregătește umplutura, când a crescut aluatul îl împarte, îl intinde, îl umple, pune hârtie de copt în tăvi, pune cozonacii în tăvi, îi unge pe desupra cu ce trebuie și-i bagă la cuptor. Si-apoi așteptăm. Și cât se coc miroase-n casă ca-ntr-un colț de rai.  Minunat. Abia aștept să vină ziua de mâine.
Multe lucruri sunt bune și frumoase în trecutul meu recent și-n prezent. Dea Domnu' să fie și-n viitor.
Am fost cu Radu meu la munte. Am ajuns cu el undeva pe-o coastă de munte, la altitudine mare. Și mi-am dat seama la un moment dat că nu se mai auzea nimic în afară de pașii noștri prin zăpađă - se oprise cu totul vântul. I-am atras atenția lui Radu,  ne-am oprit și s-a lăsat liniștea. Nu se mai auzea nici măcar o pasăre. Înălțimea la care ne aflam, priveliștea, aerul, tot albul zăpezii din jur, noi doi împreună acolo. Și-apoi liniștea. Nu pot descrie liniștea.  Cum poți să descrii liniștea, de altfel? A încăput enrom de multă bucurie și pace în liniștea aia, acolo, împreună cu Radu.
Momentele astea așa de pline de bucurie, de bune, mă fac să-mi doresc o viață fără de sfârșit, veșnică.
A trecut mai mult de-o oră de când scriu. Gata, mă culc, noapte buna!

miercuri, 22 februarie 2012

Bărbosul meu, în imagini

Căutând aseară niște fotografii între 'jdemiile noastre de fotografii - pentru o prietenă a unei prietene ce vrea sa decoreze o ceainărie din Sibiu -  am găsit niște mai vechi și minunate fotografii cu Radu meu. Mă uit la ele și mă mir și mă minunez ce bărbos minunat am drept soț - din obișnuință (și uneori din spirit criticos-cicălitor) mi se mai întâmplă să nu observ.
Și-apoi, că tot caut zilele astea printre fotografiile noastre, mi-am dat seama și ce fotografii minunate făcea el pe vremuri, când nu era așa de ocupat cu treburile lui de manager-de-produs-în-IT/telecomunicații-care-se-plimbă-prin-lume-în-călătorii-de-afaceri-așa-ca-în-filme. Trebuie să mă apuc din nou să mai pun pe-aici fotografii făcute de el...
Până una alta, iată-l pe bărbosul meu, în câteva fotografii mai vechi de-ale mele:



miercuri, 15 februarie 2012

Patricia, cu zăpadă

Am facut ieri o foarte scurta plimbare (judecand dupa pofta mea uriasa de plimbari prin zapada) cu Patricia prin Cismigiu. I-am facut si cateva fotografii. Mai jos sunt preferatele mele.
De ce oare nu cunosc eu mai multe persoane ce nu sunt la serviciu in timpul zilei si au timp si chef sa iasa cu mine la plimbari-cu-fotografii? :(