joi, 3 noiembrie 2011

Prea tineri bolnavi de cancer

In ultima vreme ma gandesc tot mai des si mai mult la cancer.


Am mai scris aici despre Tatiana, colega mea de facultate ce a murit primavara asta. Nu cred ca o sa o uit vreodata si inca regret imens ca nu am ajutat-o, cu orice, cand a avut nevoie de ajutor. Nu am stiut ca are nevoie de ajutor, dintr-un motiv stupid, nu imi mai verificam adresa de mail pe care cineva ne-a scris, noua, colegilor ei, despre boala ei si nevoia ei de ajutor... Cand a lipsit cateva luni de la scoala si apoi a revenit, acoperindu-si mereu capul cu o esarfa, am banuit ceva insa am reufzat sa cred ca o boala asa grava precum cancerul si chimio- sau radio-terapia sunt cele din cauza carora a lipsit si pentru care isi acoperea mereu capul. Nici nu am intrebat-o nimic despre asta, ca sa ma scutesc de griji si constientizarea unor asemenea realitati. Cand si-a revenit si ii crescuse si parul si era asa vesela si plina de viata ca intotdeauna am intrat si mai adanc in negare - n-am vrut sa cred ca asa ceva era posibil.


Cand am terminat facultatea am auzit despre un alt coleg ce a murit, pare-se, de leucemie. Mi-aduc aminte de el, era un baiat ceva mai sarac cu duhul, cu care multe dintre colegele mele erau rautacioase - pentru ca isi manifesta nevoia de afectiune intr-un mod cam ciudat, social inadecvat, ce starnea oarece revolta dar si amuzament in randul fetelor. M-am straduit mereu sa nu fiu rautacioasa cu el dar cred ca nu m-am putut abtine nici eu intotdeauna, nu-mi amintesc precis dar sigur am mai cedat si eu tentatiei de a "face misto" de el. La un moment dat a lipsit cateva luni de la scoala si, atunci cand a revenit, a fost intrebat de profesori de ce a lipsit. Mi-aduc aminte cum i-a explicat unuia dintre ei ca a avut o anemie si de asta a lipsit si indignarea persoanei respective si chiar si a mea - cum adica sa lipsesti atatea luni din cauza ca ai avut o banala anemie? L-am banuit ca minte sau ca nu stie ce a avut. Cred acum ca el insusi nu stia ce are, probabil lui i-au spus ca e vorba de o simpla anemie. Si apoi am aflat si eu, om rau si prost, ca anemia lui era o leucemie si ca a murit. Cred ca avea doar 22 de ani.


Ieri a murit Gabi,  un tanar de 26 de ani,  pe care l-am cunoscut acum mai multi ani, cu care m-am intalnit, am vorbit... De cancer a murit - tumoră pe creier. Nici nu imi gasesc cuvintele. Nu pot sa cred, pur si simplu. Sunt inca in negare. Astept inca, sper inca sa fie o gluma foarte proasta si sa apara Gabi razand iar eu sa rasuflu usurata si sa il cert, sa-i zic "bai, asta e ideea ta de gluma!?! da-o incolo de treaba!!!". Il stiu drept un om glumet, sugubat, ma agat in mod absurd de asta. Imi pare rau, enorm de rau, pentru tineretea lui curmata, pentru viata pe care nu a putut sa o traiasca, ma gandesc la suferinta celor apropiati lui...Mi-aduc aminte de el si de interactiunile mele cu el...si nu pot sa mi-l imaginez mort, nu vreau sa accept asta. Cum sa moara? Imi vine sa plang si-astept inca sa ne spuna ca a fost o gluma, ca nu a murit dupa doua saptamani de cand a aflat ca are o tumora pe creier, dupa operatii, coma...ce-o fi fost in sufletul lui, saracul? Cum e posibil asa ceva!?? O sa accept probabil ca a murit si-o sa incerc sa ma consolez si in cazul lui cu gandul ca a trecut spre o alta viata, una vesnica, infinit de intensa, luminoasa si preaplina de bucuria vietii pure, nestavilite. Asa vreau sa imi imaginez viata aceasta noua, a lui Gabi, a Tatianei, a lui Dorin.


Si cei trei nu sunt singurii care sunt bolnavi de cancer la asemenea varste, si risca sa moara si mor...nu, sunt asa de multi!!! Despre unii ajungem sa stim, altii mor uitati, nestiuti, cu durerea lor imensa, cu tragedia lor despre care nu stim si nu ne pasa. 


Si sunt speriata. Pentru ca, iata, i se poate intampla oricui. Tineretea nu mai e deloc garantul sanatatii. Sigur, alta data mureau oamenii tineri de la o raceala. Dar am crezut cu tarie si naivitate pana la 20 si ceva de ani ca vremurile astea au trecut si tineretea e ferita acum, viata oamenilor tineri e protejata acum de asemenea pericole. Dar nu, tot mai multi dintre noi mor in floarea varstei...Si dintre cei mici, striviti inainte sa fi trait. Culmea e ca nu mi se pare traiul pe lumea asta nici usor, nici grozav de frumos, nici lumea asta cea mai buna, din contra. Dar imi pare asa de rau pentru cei ce mor tineri, imi pare asa de rau pentru viata lor curmata, simt si-n mine o forta vitala, o pofta de viata, o chemare catre a trai cat mai mult, cat mai mult, cat mai intens, vesnic daca se poate. Si vreau sa ma bucur de cei dragi, vreau sa am copii ce sa imi duca mai departe viata asta trupeasca, vreau sa fac ceva in viata asta, chiar de-o fi o desertaciune de fapt, in perspectiva mortii. Sunt sigura ca asta isi doreau si ei, asta au simtit si ei...


Si sunt indignata, sunt foarte revoltata. De ce trebuie sa fie supravietuirea un concurs de popularitate? Unii pot sa se trateze, altii ba, depinde cat de multi oameni pot sa mobilizeze si cati bani pot oamenii mobilizati sa doneze. Un tratament ce sa iti dea sansa la viata costa, costa enorm de mult. De ce viata oamenilor este acum masurata in bani, de ce este cancerul pentru unii, cei ce vand medicamentele si tratamentele,  o afacere extrem de profitabila!?!...
Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in pace pe Gabi, pe Tatiana, pe Dorin...si sper din tot sufletul ca cei ce mor astfel trec spre o alta viata, una infinit mai buna, una vesnica...

3 comentarii:

  1. Alina, schimba tiltul, te rog! Te rog, te rog, te rog!

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce sa-l schimb? Si cu cine vorbesc oare? Hm.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma numesc Magyara Rudolf Leonard, am 28.de ani si bani prea putini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratarii afectiunilor de care sufar. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, in mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adapost de noapte din Sibiu si nu pot munci pentru ca medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufar de hepatica, b, ulcer, si scolioza toracica cifoza dorsala gastrita coronica scolioza dorsala tulburari de personalitate tip emotonal tip inpulsiv si am nevoie, lunar, de medicamente in valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Ma adresez oamenilor cu suflet si credinta in Dumnezeu sa ma ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, ma pot ajuta cu mici donatii in contul deschis la BCR : RO36RNCB0231088855520001 (lei).;

    RăspundețiȘtergere