Azi văd că am mare tragere de inimă pentru scris.
Bun, și cum mergeam eu spre bucătărie să-mi fac un ceai de tei m-am mai gândit să scriu un articol, ce s-ar putea numi "În interior" și-ar fi despre lumea mea tot mai mica, despre odaia asta în care îmi petrec tot mai mult timp, de cele mai multe ori de una singură, încercând să învăț una sau alta, citind romane, citind manuale despre cum să mă bucur și, în ultima vreme, documentându-mă pentru un articol important pentru o publicație adevărată, una reală si frumoasă, unde ar putea să apară dacă e bun - și visul ăsta, fiind așa de aproape, mă înspăimântă teribil într-un fel sau altul și mi se puricește inima de emoție și multă vreme m-am tot blocat din cauza proximității lui. Și trebuia să ies în lumea larga pentru articolul cel important dar mi-am găsit tot soiul de scuze și motive și-am amânat iar și iar și iar am amânat și a rămas amânată ieșirea iar...Și ieșirile cu oameni, să văd oameni, le tărăgănez, nu știu de ce, inerția (mi-aduc aminte de lecțiile despre inerție de la fizică), mă simt singură tare uneori dar mi-e greu să ies. Și zilele astea stă și Radu aici cu mine în odaie, și-a luat liber - și stau mereu în interior și mi-e greu să ies și-acum îl pot privi pe el, pot să mă ridic și să mă duc la el oricând și e așă de bine și zăpada de afară nu mai înseamnă mare lucru atunci, ciudat. Și lumea mea se închide și se scufundă.
De la o vreme am început să am și vise mult mai vii decât înainte, din păcate nu prea frumoase de cele mai multe ori, însă le apreciez mult chiar și-asa și mă bucur că mi le amintesc.
 |
| Sursa |
Beau ceai de tei și mă pregătesc de încă un somn strașnic și mă întreb ce vise mă mai ăsteaptă și ascult la nesfârșit cântecul ăsta, pe care îl știu din copilărie și a început să-mi sune în minte când am început să beau din ceai. Sunt în căutarea ceaiului de tei aproape roșu, așa cum îl făcea bunica și nu știu cum să-l găsesc. E a treia zi in care beau ceai de tei seara și mă cuprinde un somn greu și mă pândesc visele și mă înfior și mâine dimineață, aici în odaie, e vremea să încep să scriu articolul cel important.
bai, fa bine si iesi din starea asta, nu te autiza!
RăspundețiȘtergereNu vrei sa prestezi niste voluntariat?
Ies, ies si nu ma autizez...of, sa-ti tot citeasca fratii mai mari blogu'!
RăspundețiȘtergereMama zice ca bunica lasa ceaiul peste noapte pe soba si de aia era aproape rosu dimineata, asa era?
da, am uitat sa-ti spun ca secretul e sa faci ceai din flori adevarate de tei si sa-l lasi sa zaca oleaca mai mult. Nu neaparat pe soba, pricepi tu. Numa' sa fii ep faza ca, de la un punct incolo, se face balos ca ciupercile.
RăspundețiȘtergereHm, am ceai de la plafar si pun floare-flori in infuzor dar tot nu iese chiar asa...o sa mai incerc. Vreau sa imi iau candva de la mama canile de la bunica in care beam ceaiul ala cel mai des (alea maro cu un model ca un labirint pe ele), pe care am insistat atunci sa le ia mama special pentru mine si sa imi fac ceai de tei din-ala rosu in ele...si-o sa te invit si pe tine la un asa ceai.
RăspundețiȘtergereParca si vad cum statea ceainicul bunicii pe soba.
Apropos, am avut alaltaieri un vis destul de viu cu bunica si bunicul si erai si tu cu mine in el...
ce ma bucur ca eram acolo!
RăspundețiȘtergere